Nichita...

'Sunt un om viu'
de Nichita Stănescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţea mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

18 aprilie

Ploua aici de rupe. Si cerul e negru...Cea mai ciudata vreme posibila anul asta.
Dar macar duminica, desi era cam innourat, am mers cu bicicleta vreo 20 de mile (32 km), ceea ce mi-a provocat o mare febra musculara la maini si muschii spatelui. Dar a fost frumosssss...Numai eu si cu bicicleta mea:)

Vineri, ete ca e 14

Mor de plictiseala si astept cuminte sa se faca ora 6 ca sa pot pleca regulamentar de la serviciu. Cand nu ai nimic de zis si ti-e lene de mori, scrii nimic pe blog, asa e?

E nasol ca deja sunt cu mintile pierdute in vacanta de la inceputul toamnei. Si mai e mult prea multa vreme pana atunci!

Uichend 2

Bicicleta duminica, de acasa pana in Downtown. 14 mile, asta inseamna cam 22 de km:)
Soare numai bine afara, nici prea cald, dar nici frig. In the middle of nowhere, pe bulevardul cu bike path, am gasit un mic restaurant mexican cu fresh de portocale extraordinar de dulce si parfumat, cu breakfast burrito, intr-o curte de unde auzeam o predica in limba spaniola (se pune ca am fost la biserica duminica:D?).
Apoi in Downtown, o expozitie cu vanzare a producatorilor locali, de unde am achizitionat un lantisor cu o aripa de inger si 3 tipuri de plante care cred ca sunt cactusi, f f frumosi. Apoi paste cu braised lamb, cred ca cele mai bune paste pe care le-am mancat vrodata. Si inapoi acasa in Westwood, la un ceai/cafea cu o prajitua germana. Yummiii:)
Life can be simple, life can be beautiful!

Uichend 1

Hehehe...Am descoperit un bar german in Downtown unde am stat aproape juma' de zi. Inca se poate fuma pe terasa, oameni multi la mese, veselie, zgomot, pupaturi, scena(e) de exhibitionism:))
Frumos pana ne-am intors acasa. Cu autobuzul, pentru ca nu puteam merge cu masina la un bar unde se bea bere, nu?
Aici apare faza misto: in autobuz, la ora 2 dimineata, era o fauna extrem extrem de ciudata. Homeleshi, dar baremi nu mirositori ca in autobzele din Buc. Cred, fara sa am ca dovada vreo statistica, ca aici, in LA, e cea mai mare concentratie de oameni fara casa si cu mintile pierdute. Tot ce imi doream era sa ajung acasa la mine, sa ma spalll si sa stau in patul meu!
Un sentiment partial de vinovatie, pentru ca, desi ii compatimeam pe bietii oameni - cine stie, poate acum 10 ani erau oameni normali, nu purtau pungi negre pe cap, nu citeau aproape urland in spaniola dintr-o biblie de buzunar, nu cadeau lati in autobuze-sentimentul meu era de groaza amestecata cu mila. Iti mai aduci aminte cat de norocos esti cand vezi o concentrare de oameni care se chinuie ingrozitor sa treaca prin viata.
Hmm, desi si sculatul asta in fiecare zi, la aceeasi ora, nu o fi tot o nefericire?

Happy

I got the increase, starting from January:)
So I trusted these guys for a good reason.

Post de 1 aprilie

Ei, iata ca am facut-o si p'asta. LASIK!!!!!! Yupiiiiiiiiiiiiii!!!!!!!
Ma deranjeaza un oki un pic, dar sper ca e totul OK. Sunt inca in healing process.
Si nu, nu e o postare de April's Fool, chiar am facut-o ieri. M-am kkat pe mine de frica, nu am luat nici o pastila tranchilizanta, doar numbing drops. Noroc ca a durat putin si acum sunt OK:)
Paste fericit tutror, bravo Danaaaaaaaaaaaaaaaaaaa:)
Si ne vedem la toamna sper. De-adevaratelea, fara ochelari:)